Cat am fost in vizita la parintii mei, la Bihor, ne-am bucurat zilnic de roadele gradinii mamei mele, de ardeii parfumati, de rosiile cu miezul plin si gust dulce acrisor, de castravetii de un verde intens care ne crantaneau intre dinti cand muscam din ei dar si de dovlecii care crescusera in cateva zile cat altii in saptamani.
Si cum unii dovleci trecusera cu mult de marimea ideala pentru a fi facuti pane sau umpluti nu i-a mai ramas mamei altceva de facut decat sa ne pregatesca o ciorba delicioasa de dovleac. Cand locuiam la parintii mei, nu trecea o saptamana fara sa mancam ciorba de dovleac sau de fasole verde atat timp cat in gradina mamei si a bunicii se gaseau fasole si dovleac.
Nu cred ca-mi placeau foarte mult pe vremea aceea, dar acum sunt printre preferatele mele poate si pentru ca de fiecare data cand le mananc ma transpun in copilarie, in acele zile toride de vara cand ardea si praful de pe strada ce se ridica in urma pasilor nostri grabiti spre garla, iar bunica ne striga din poarta sa mergem la masa. Noi n-am fi dat scaldatul si joaca nici pe cea mai buna mancare din lume. Acum cand merg acasa ma bucur de fiecare zi in care bunica se simte in putere sa-mi mai pregatesca cate un fel de mancare, asa cum imi pregatea si in copilarie. Ultima data bunica ne-a rasfatat cu o portie generoasa de clatite pufoase si aromate, asa cum numai ea stie sa faca.
La cateva zile dupa ce ne-am intors acasa am pregatit din dovlecii primiti de la mama o ciorba delicioasa dupa reteta ei. Pentru ca ciorba asta e atat de gustoasa, nu puteam sa las sa treaca vara fara sa va spun si voua reteta mamei pentru ciorba de dovleac.
Read More
