Pasca cu miere si malai

pasca cu branza si malai

Spatamana trecuta mi s-a facut o pofta nebuna de un cheesecake. Deja mi-l imaginam , il visam , tanjeam dupa el la propriu, mai ales ca in ultimul timp am cam renuntat la dulciuri.

N-am stat prea mult pe ganduri si am hotarat: in weekend voi face cheesecake! Aleluiaaaaa ;), papilele mele gustative erau in al 9-lea cer.

Am cumparat toate ingredientele totul era pregatit, mai ramanea sa vina si ziua de sambata sa ma apuc de bucatarit.

A venit si samabata, m-am trezit plina de energei si bucurie ca si copiii in dimineata cand trebuie sa descopere cadourile de la Mos Nicolae. Mi-am pornit cuptorul, mi-am pregatit masa de lucru si ustensilele, am inceput sa scot ingredientele si apoi ce sa vezi?!? Am descoperit cu stupoare ca nu mai aveam biscuitii pentru blat…

Papilele mele gustative, zeul gustului si patroana pofta au lesinat pe loc.

Responsabilul pentru disparitia biscuitilor a fost trmis sa vaneze altii pe la magazinele din sat, dar s-a intors fara prada, asa ca a trebuit sa reinventez un pic cheesecake-ul dupa care am tanjit de o saptamana, iar ce-a iesit vedeti mai jos.

Pasca cu miere si malai – mod de pregatire

Timp de pregatire: 7 min

Timp de gatire : 50 min

Timp total: 57min

Grad de dificultate: redus

Ingrediente necesare:

  • 1kg branza proaspata de vaca
  • 200ml smantana pentru frisca
  • 160g miere
  • 170g malai
  • 5 oua
  • coaja de la o lamaie
  • o lingurita scortisoara macinata
  • unt pentru uns

Am setat cuptorul la 170C si l-am lasat sa se incinga.

Intr-un castron, am batut bine branza cu mierea, apoi am adaugat smantana pentru frisca, coaja de lamaie si scortisoara. Am batut bine compozitia cu telul para, pana cand a inceput sa se intareasca.

Am incorporat oualele unul cate unul si la final am adaugat in ploaie malaiul si am amestecat pana ce a fost bine incorporat in compozitie.

Untul l-am folosit sa ung o tava rotunda cu diametrul de 26 cm si margini detasabile, in care am pus compozitia. Tava am pus-o apoi intr-o alta tava rotunda mai mare ca sa evit ‘reversarile”neplacute din cuptor.

Am pus pasca in cuptorul incins pentru 50-60minute, pana ce s-a rumenit si a inceput sa se desprinda usor de marginile tavii.

Am lasat pasca la racit vreo 15 minute, dupa care am desprins-o usor cu un cutit de tava, am inalturat marginile si a fost gata de impartit si savurat.

pasca

 

 

Bucurie in bucatarie iti urez!

 

5-retete-sosuri

Descarca gratuit ebook-ul "5 retete de sosuri", perfecte pentru diferite tipuri de carne, dar si ca dressing pentru salate!

One comment

Leave a Reply