Placinta cu carne in stil englezesc

Untitled design (11)

Pozele pentru acesta reteta le-am facut in toamna atunci cand am folosit ultima tura de dovlecei si vinete de la mama din gradina. M-am tot gandit cand sa o public. De cate ori am gatit-o m-am gandit ca ar fi un moment bun sa ajunga si in bucataria mea virtuala, apoi am uitat de ea, dar acum am zis ca ar fi momentul perfect, mai ales ca mai vin cateva sarbatori cu invitati la masa si e bine venita o reteta pentru un preparat delicios si satios numai bun de impartit cu cei dragi.

Am numit-o placinta cu carne in stil englezesc deoarece este inspirata de Shepherd’s Pie, Placinta Pastorului, o placinta traditionla Britanica, cu carne tocata iar desupra un strat generos de piure de cartofi rumenit. Pe la inceputul anului 2015 l-am vazut pe Gordon Ramsay gatind Sheperd’s Pie si am vazut ca nu e chiar asa complicata cum imi imaginam eu, am tot gatit-o pe parcusul anului cu diferite ocazii si variatii de umplutura, am folosit carne de vita, amestec vita si porc, ciuperci, carne si legume sau doar legume, pentru o varianta vegetariana. Ce-i drept pana acum nu am incercat varianta originala, cu carne de miel, nu pentru ca nu as fi vrut, dar m-am dus la un supermarket sa intreb de carne tocata de miel si mi s-a ras in fata. Eu nu detin deocamdata o masina de tocat carne, dar nu renunt asa usor. Intr-o zi am sa pregatesc si varianta originala de Shepherd’s Pie.

Ingrediente necesare pentru amestecul de carne:

  • 500g carne tocata porc si vita
  • 500g ciuperci brune/ albe
  • 3 cepe aprox. 200g
  • 3 morcovi aprox. 170g
  • 450g rosii proaspete
  • 400g rosii in suc propriu din conserva
  • 350g vinete
  • 350g dovlecel
  • 250g mazare congelata
  • 4 catei mari de usturoi
  • 1 ardei iute
  • 1,1/2 lingura cimbru uscat
  • 1/2 lingura sare
  • 1,1/2 lingura pasta de ardei
  • 1 lingurita boia afumata
  • 1 lingurita boia dulce
  • 1 lingurita zahar brun
  • ulei

Ingrediente necesare pentru piureul de cartofi:

  • 1200g cartofi curatati
  • 1 lingurita sare
  • un varf de lingurita nucsoara
  • 50g unt
  • 170 ml lapte cald
  • 100g parmezan

Untitled design (12)

Intr-o tigaie cu fund dublu in care am incins o lingura de ulei am rumenit bine carnea tocata, iar apoi am pus-o intr-un castron pana m-am ocupat de restul ingredientelor.

Morcovii, ceapa, ardeiul iute, usturoiul, ciupercile, dovleceii si vinetele le-am maruntit in robotul de bucatarie.

Untitled design (13)

In aceeasi tigaie in care am rumenit carnea am incins o lingura de ulei si am pus la rumenit ceapa cu usturoiul si ardeiul iute pana a devenit usor transparenta, iar apoi am adaugat morcovii. Dupa ce s-au inmuiat si morcovii am adaugat boiaua afumata, boiaua dulce  si pasta de ardei.

Untitled design (14)

Am amestecat bine si am adaugat ciupercile, dovleceii si vinetele.

Rosiile proaspete le-am decojit si impreuna cu cele din conserrva le-am pus in robot si le-am transformat intr-o pasta, iar apoi le-am adaugat in tigaie peste restul ingredientelor, dupa ce toata apa lasata de ciuperci si dovlecei s-a evaporat. Am pus cimbrul uscat, sarea si am lasat sa fiarba la foc domol aproximativ 15 minute pana cand sosul a scazut putin si s-a ingrosat, iar inainte cu 5 minute de a opri focul am adaugat mazarea congelata.

Intre timp am pus la fiert cartofii cu sarea. Cand au fost fierti, am scurs apa, i-am pasat, am adaugat untul, nucsoara si tot cate putin din laptele cald pana s-a omogenizat bine. La final am adaugat parmezanul si am potrivit gustul cu sare si piper.

Intr-o tava de ceramica am pus compozitia de carne, iar peste am pus piureul de cartofi pe care l-am intins pe toata suprafata si cu ajuorul unei furculite am facut un model.

Untitled design (11)

Am introdus tava in cuptorul incins la 180C pentru aproximativ 35-40 de minute, pana cand piureul s-a rumenit.

Untitled design (12)

Bucurie in bucatarie iti urez!

5-retete-sosuri

Descarca gratuit ebook-ul "5 retete de sosuri", perfecte pentru diferite tipuri de carne, dar si ca dressing pentru salate!

Leave a Reply